Astmul Bronsic
Actualizat la 09-02-2011 23:19
Astmul bronsic reprezinta un sindrom inflamator cronic al cailor aeriene, care apare la indivizi cu susceptibilitate genetica si se manifesta prin obstructie bronsica reversibila, partial sau complet, spontan sau sub tratament in care se manifesta sindromul de hiperreactivitate bronsica la stimuli variabili. Simptomele pot varia de la tuse pana la dispnee. In general boala are evolutie episodica sau paroxistica, dar poate fi persistenta. Simptomul de baza este wheezing-ul, dar si tusea poate fi simptomul predominant. Poate fi uneori confundat cu bronsita cronica sau pneumonia recurenta.
Astmul este o boala care afecteaza bronhiile. Bronhiile sunt ramificatii ale traheei ce conduc aerul spre alveolele pulmonare. La astmatici, bronhiile se ingusteaza astfel incat apar dificultati in circulatia aerului atat la inspiratie cat si la expiratie. Mai multi factori pot fi la origine acestei afectiuni:
- fibrele musculare situate in jurul bronhiilor se contracta ("spasm" bronsic)
- mucoasa este iritata si se congestioneaza
- in interiorul bronhiei se acumuleaza mucus anormal de vascos.
Caracteristic astmului este rolul important jucat de contractia musculaturii bronhiilor. Spasmul dispare in cateva minute dupa inhalarea medicamentelor specifice, iar circulatia aerului in bronhii este net ameliorata. Acest fapt confirma diagnosticul de astm alaturi de alte teste functionale pulmonare.
Cauzele astmului bronsic
La majoritatea copiilor bolnavi de astm si la aproape jumatate din adulti cauza bolii este o alergie la unele substante prezente in aer. Nici in prezent nu este foarte clar de ce unele persoane dezvolta alergie la anumite substante in timp ce altele sunt crutate. Reactia alergica provoaca inflamarea mucoasei bronhice prin vasodilatatie si secretia in exces a mucusului si conduce progresiv la contractia muschilor bronsici. In plus, sunt eliberate o serie de substante, cum ar fi de exemplu histamina, care declanseaza contractia bronsica. Restul pacientilor cu astm bronsic au alte cauze de declansare a crizei, nealergice, dar in final se declanseaza acelasi tip de fenomene inflamatorii, care au aceleasi consecinte. Aceste cauze sunt insa mai putin cunoscute.
Predispozitia la astm si factori declansatori ai crizei de astm
Factorii declansatori sunt variati. In cazul astmului allergic, inspiratia unui alergen (substanta ce provoaca alergia) poate declansa o criza ( de exemplu joaca cu o pisica in cazul alergiei la par de pisica). Toti astmaticii prezinta o hiperreactivitate a bronhiilor - ceea ce reprezinta o caracteristica a bolii. Bronhiile se contracta in contact cu iritantii cei mai diversi, ca de exemplu: - aer rece si uscat;
- efort fizic;
- fumul de tigara ( inclusiv cel din expunerea pasiva);
- poluarea;
- stresul;
- infectii ale cailor respiratorii ( virozele respiratorii)
Astmul este boala cronica cea mai raspandita la copii. In cursul ultimilor 50-100 de ani a avut loc o crestere sensibila a numarului de cazuri de alergii si astm. Nu se cunosc cauzele. Factorii de mediu si modul de viata se pare ca au o anumita influenta. Predispozitia la alergii si la astm este ereditara, boala aparand deseori la mai multi membrii din aceeasi familie. Totodata este probabil ca mai multe gene sa fie responsabile de aceasta predispozitie si ca factorii de mediu sa joace un rol important in aparitia bolii.
Etiopatogenie
Astmul bronsic nu este o boala, ci un sindrom ccare dureaza toata viata ( bolnavul se naste si moare astmatic), cu evolutie indelungata, discontinua, capricioasa. Are substrat alergic, intervenind doua elemente: un factor general (teren atopic) si un factor local (hipersensibilitatea bronsica). Esential este factorul general, terenul atopic ( alergic), de obicei predispus ereditar. Terenul atopic presupune o reactivitate deosebita la alergene ( antigene).
Cele mai obisnuite alergene sunt: polenul, praful de camera, parul si scuamele de animale, fungii atmosferici, unele alergene alimentare (lapte, oua, carne) sau medicamentoase (Acidul acetilsalicilic, Penicilina, Aminofenazona, unele produse microbiene). Alergenele, la indivizii predispusi (atopici), induc formarea de anticorpi (imunoglobuline); in cazul astmului - imunoglobuline E (IgE) denumite si reagine. IgE adera selectiv de bazofilele din sange si tesuturi, in special la nivelul mucoaselor, deci si al bronhiilor. La recontactul cu alergenul, cuplul IgE - celula bazofila bronsica - declanseaza reactia alergica (antigen-anticorp), cu eliberarea de mediatori chimici bronho-constrictori (acetilcolina, histamina, bradikinina) si aparitia crizei de astm. Terenul astmatic (atopic) corespunde tipului alergic de hipersensibilitate imediata. Al doilea factor esential pentru astm, este hipersensibilitatea bronsica fata de doze minime de mediatori chimici, incapabili la individul normal sa provoace criza de astm (boala a betareceptorilor adrenergici, incapabili sa raspunda cu bronhodilatatie pentru a corecta bronhospasmul produs de mediatorii chimici). La inceput criza paroxistica este declansata numai de alergene. Cu timpul, pot interveni si stimuli emotionali, climaterici, reflecsi. in toate tipurile insa, criza apare mai ales noaptea, cand domina tonusul vagal (bronhoconstrictor).
Semene si simptome
Frecventa si severitatea semnelor variaza mult de la un individ la altul si de la o criza la alta, la acelasi individ. Unii astmatici au uneori episoade usoare si scurte. Altii prezinta in cea mai mare parte a timpului tuse usoara si wheezing, cu exacerbari severe dupa expunerea la alergeni cunoscuti, infectii virale, efort fizic sau iritanti nespecifici. Factorii psihologici, in special aceia care insotesc plansul, tipatul sau hohotele de ras, pot declansa simptomatologia.
De obicei, o criza incepe acut cu paroxisme de wheezing, tuse sau dispnee, sau insidios cu manifestari ale detresei respiratorii, instalate lent. Cu toate acestea, in special la copii, senzatia de prurit la nivelul fetei anterioare a gatului sau a partii superioare a toracelui poate fi un symptom prodromal, iar tusea uscata, in special noaptea si in timpul efortului fizic, poate fi singurul simptom prezent. De obicei, astmaticul resimte initial tusea, scurtarea respiratiei si senzatia de incordare sau opresiune la nivel toracic si poate auzi suieraturi. In timpul unei crize, tusea este ,,stransa” si nu produce, in general, mucus. Cu exceptia copiilor mici, care expectoreaza rareori, la sfarsitul crizei apare o sputa mucoasa vascoasa.
Examenul fizic
In timpul unei crize acute apar grade variate de detresa respiratorie, in functie de severitatea si durata episodului. Frecvent sunt prezente tahicardia si tahipneea. Pacientul prefera sa stea ridicat sau chiar aplecat inainte, foloseste muschii respiratori accesori, este anxios si pare sa lupte pentru aer. Examinarea toracelui arata prelungirea expirului, cu raluri bronsice relative acute in timpul inspirului si in cea mai mare parte a expirului. Toracele poate sa para destines ( hiperinflat) datorita retentiei aerului. Desi wheezingul poate fi insotit de raluri sibilante aspre nu se percep raluri fine decat daca exista o pneumonie, atelectazie sau decompensare cardiaca.
In cursul crizelor severe, pacientul nu poate rosti mai mult de cateva cuvinte fara a se opri pentru a respire. Oboseala si suferinta severa sunt evidentiate de miscarile respiratorii rapide, superficiale si ineficiente. Cianoza devine evident ape masura ce criza se agraveaza. Starea confuzionala si letargia pot indica instalarea insuficientei respiratorii progressive cu stare stuporoasa hipercapnica. La acesti pacienti se pot asculta mai putine sibilante din cauza mucusului care produce astuparea progresiva a bronhiilor si datorita oboselii pacientului care determina reducerea fluxului aerian si a schimburilor gazoase.
Semnele ascultatorii foarte discrete la un pacient cu criza de astm sunt un semnal de alarma ca pacientul poate avea afectare respiratorie severa care ii poate pune viata in primejdie.
Semnele cele mai sigure ale crizei severe sunt: dispneea de repaus, dificultatea de a vorbi, cianoza, pulsul paradoxal si folosirea muschilor respiratori accesori. Gravitatea unei crize este cel mai exact apreciata prin masurarea gazelor din sangele arterial.
Intre crize, zgomotele respiratorii pot fi normale in timpul respiratiei linistite. Totusi un wheezing fin poate fi auzit in timpul expiratiei fortate sau dupa effort fizic. Un wheezing usor pana la moderat poate fi auzit in permanenta la unii pacienti chiar si atunci cand nu acuza nici un simptom. In cazul astmului sever de lunga durata, in special daca dateaza din copilarie, hiperinflatia cronica poate efecta peretele thoracic, de ex. producand toracele ,,in echer”, bombarea anteriara a sternului sau coborarea sternului.
Evolutie si complicatii
Evolutia este indelungata, variabila capricioasa. Forma purea apare la copii si are tendinta sa diminueze la pubertate. Alteori, accesele devin frecvente, subintrante sau se instaleaza starea de rau astmatic. Cu timpul, apar complicatii: infectii bronhopulmonare ( bronsite cronice, dilatatii bronsice, pneumopatii), emfizem pulmonar, insuficienta respiratorie, cord pulmonar cronic.
Forme clinice de astm bronsic
Se deosebesc astmul bronsic pur, care apare la tineri, cu echivalente alergice, cu interval liber intre crize si astmul bronsic complicat ( impur), in care crizele apar pe fondul unor modificari permanente ( de obicei bronsita astmatica); se mai descriu astmul bronsic extrinsec ( alergic pur), care apare la tineri cu antecedente alergice familiale, echivalente alergice, interval liber intre crize, in prezenta unor alergene, absenta altor boli pulmonare preexistente, cu teste cutanate si de provocare pozitive ( 40% din cazurile de astm? bronsic), si astmul bronsic intrinsec, care apare dupa 40 de ani, cu putine intervale libre, de obicei ivindu-se in timpul iernii; se asociaza cu tuse si expectoratie mucopurulenta si factori infectiosi. In functie de severitatea manifestarilor , se deosebesc astmul cu crize rare si de intensitate redusa, astmul cu dispnee paroxistica, astmul cu dispnee continua si satre de rau astmatic. Starea de rau astmatic se caracterizeaza prin crize violente, subintrante, durand peste 24-48 de ore, rezistente la tratament, de obicei fara tuse si expectoratie, cu polipnee, asfixie, cianoza, colaps vascular, somnolenta pana la coma. Apare dupa administrarea in exces de simpaticomimetice, sedative, opiacee, barbiturice, suprimarea brusca a corticoterapiei, suprainfectia bronsica.
Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential trebuie sa aiba in vedere astmul cardiac ( dispnee inspiratorie si polipneica, anamneza si semne cardiace de insuficienta cardiaca stanga), dispneea faringiana ( tiraj, cornaj), bronsita astmatiforma ( episoade bronsitice care premerg cu ani, dispneea paroxistica), dispneea nevrotica ( senzatia de lipsa de aer nu are corespondent obiectiv).
Diagnostic si clasificare
Astmul trebuie luat in discutie la orice subiect care prezinta wheezing; este diagnosticul cel mai probabil in cazul in care wheezingul paroxistic characteristic incepe in copilarie sau precoce in adolescenta si este spatiat de intervale asimptomatice. Antecedentele familiale de alergie sau astm pot fi regasite la majoritatea astmaticilor.
Astmul poate fi clasificat in 4 categorii in functie de severitate
Usoara persistenta - simptome < 2 ori/ saptamana; fara simptome si PEF normal intre acutizari. Acutizari scurte ( de la cateva ore pana la cateva zile); intensitatea poate varia. Simptome in timpul noptii < 2 ori pe luna.
Usoara persistenta - simptome> 2 ori pe saptamana, darn u zilnic. Acutizari care uneori limiteaza activitatea . Simptome in timpul noptii > 2 ori pe luna.
Moderata persistenta - simptome zilnice. Acutizari care limiteaza activitatea. Acutizari > 2 ori pe saptamana, pot dura zile. Simptome in timpul noptii> 1 data pe saptamana.
Severa persistenta - simptomatologie continua. Limitarea activitatii fizice. Acutizari frecvente. Simptome in cursul noptii frecvent.
Tratament pentru astmul bronsic
Tratamentul eficient al astmului consta in evaluarea severitatii astmului si monitorizarea terapiei; controlarea factorilor de mediu pentru a evita sau a diminua declansarea simptomelor sau acutizarile; folosirea medicamentelor pentru tratarea acutizarilor si pentru prevenirea si rezolvarea inflamatiei cailor respiratorii; si promovarea unei educatii care sa intretina relatii de cooperare intre pacient, familie si medic.
Tratamentul trebuie sa permita pacientului sa duca o viata normala in ciuda bolii de care sufera, adica sa efectueze toate activitatile dorite si bineinteles sport. Medicul se va stradui prin intermediul tratamentului sa mentina o functionare optima a plamanilor.
Tratamentul astmului consta in: - evitarea inhalarii de alergeni; tratamentul inflamatiei bronsice; tratamentul spasmului bronsic.
In practica, evitarea alergenilor consta mai ales in inlaturarea animalelor care provoaca reactii alergice, folosirea unei huse pentru saltea precum si alte masuri pentru reducerea cantitatii de praf in camera. Aceste masuri permit deseori tratarea astmului cu o minima cantitate de medicamente. Orice persoana astmatica trebuie sa aiba la indemana medicamente care sa provoace o dilatare bronsica rapida, numite bronhodilatatoare. Acestea trebuie inhalate de fiecare data cand apar probleme respiratorii. Ele actioneaza in cateva minute. Unele bronhodilatatoare sunt folosite pentru obtinerea unei dilatatii mai indelungate a bronhiilor ( medicamente cu durata lunga de actiune) sin u trebuie inhalate decat de doua ori pe zi. Bronhiile raman astfel dilatate in permanenta.
Alte medicamente utilizate in tratamentul astmului sunt antiinflamatoarele - in principal inhalatoare pe baza de corticoizi, uneori asociati cu inhibitori de leucotriene. Inflamatia fiind la baza tuturor simptomelor astmului, este foarte important ca aceasta sa fie tratata corect si durabil, reducand ulterior necesarul de medicamente. Preparatele pe baza de corticoizi reduc orice tip de inflamatie. Se folosesc in tratamentul unui numar mare de boli, dar, pot provoaca unele efecte secundare nedorite. In cazul plamanului este vorba de un organ in contact cu exteriorul si de acest lucru se poate profita. Inhalarea corticoidului face ca acesta sa ajunga direct la nivelul organului tinta; astfel se pot folosi doze foarte mici de cortizon, ceea ce scade riscul aparitiei fenomenelor secundare. Cand tehnica inhalarii este corecta si dozele sunt adaptate nu exista in mod normal efecte secundare. Dupa fiecare inhalare poate fi utila clatirea gurii si a gatului. Inhibitorii de leucotriene actioneaza in special asupra susbtantelor declansatoare ale crizei de astm. Se administreaza sub forma de comprimate si sunt foarte bine tolerate. Administrate in acelasi timp cu corticoizii permite reducerea cantitatii acestora din urma. Exista diferite aparate de inhalare ce permit administrarea medicamentelor moderne contra astmului: aerosoli, inhalatori pudra si mai rar aparate de inhalat electrice prevazute cu compresoare. Toate aceste metode permit absorbtia medicamentelor prin inhalare. La prima vedere, inhalarea pare mai usoara, dar de fapt este mai dificil decat inghitirea unui comprimat. Utilizarea gresita a aparatului de inhalat poate face ca tratamentul sa fie ineficient. De aceea medicul verifica sistematic modul in care pacientul isi administreaza medicamentul. In scopul de a simplifica si mai mult tratamentul cu inhalatori si de a ameliora rezultatele tratamentului se prescriu apoi cateva preparate combinatecontinand in acelasi timp si un antiinflamator si un bronhodilatator.
Ca la orice boala cronica, pacientul insusi este principalul actor in tratamentul astmului. Medicul joaca rolul de instructor, consilier si partener. Conditia prealabila este ca persoana in cauza sa invete sa accepte boala si sa o ia in serios. Odata procesul inceput, dificultatile legate de astm se diminueaza progresiv. Prin discutiile cu medicul, pacientul poate intelege mai bine evolutia bolii. Pentru a cunoaste mai bine situatia propriei boli, pacientul dispune de un aparat ce permite masurarea cu usurinta a functiei respiratorii cu ajutorul debitului maxim. Valorile varfului de debit expirat, masurate in fiecare dimineata si in fiecare seara inaintea inhalarilor, furnizeaza informatii complementare obiective asupra starii bronhiilor. Associate cu probele functionale pulmonare realizate de medic, aceste masuri permit o autoevaluare fiabila a astmului. Prin cunoasterea simptomelor si a varfului de debit expirat ( PEF), pacientul dispune de elementele cele mai importante pentru evaluarea astmului. Cu ajutorul medicului el invata masurile adecvate pentru tratarea bolii. Cu ajutorul medicului el invata masurile adecvate in functie de simptome si de valorile PEF. Pacientului ii va trebui timp si experienta pentru a deveni cel mai bun specialist al propriei boli. Este foarte importanta discutia despre obiectivele terapiei cu medicul si fixarea acestora.
Tratamentul la salina
De un real ajutor pentru astmatici este si tratamentul la salina cure de 24-30 de zile timp de o ora in fiecare zi. Cura poate fi repetata ciclic cu o perioada de rapaos de 3-6 luni sau ori de cate ori este nevoie.
Sarea prin natura sa este o substanta bactericida, care nu permite dezvoltarea culturilor microbiene, avand rolul unui dezinfectant. Prin dezvoltarea si absorbtia ionilor salini, la nivelul cailor respiratorii , conjugate si cu proprietatea puternic higroscopica, ia nastere efectul de dilutie a depunerilor de impuritati, inclusiv microorganisme, care provoaca boli si disfunctii respiratorii ( astm bronsic). Inspirarea de aerosoli este mai mult decat necesara, prin absorbitia lor, actionand in primul rand asupra mucusului. Acestea duc la lichefierea si fluidizarea mucusului de pe caile respiratorii, realizand astfel extragerea materiilor straine dintre cilii si din microcavitatile tractului respirator, determinand astfel usurarea progresiva si de lunga durata a respiratiei.
Prin inhalarea aerosolilor, caile respiratorii sunt curatate de focarele de infectie, prezente atat la adulti cat mai ales la copii, focare ce declanseaza si intretin numeroase boli respiratorii ( in majoritatea cazurilor recidivante, devenind cronice) si prin a caror prezenta, imunitatea organismului scade treptat.
Pe langa tratamentele clasice folosite in astmul bronsic pot fi folosite diverse produse naturiste care sa imbunatateasca randamentul tratamentului alopat si implicit starea pacientului. Astfel de produse care pot fi folosite sunt:
1. Noni caps (sirop) - 1-1-1/zi ( capsule sau lingurite) este un antialergic imperios necesar la acesti bolnavi pentru ca se stie ca cele mai multe forme de astm bronsic ( in special la copii ) sunt alergice.
2. Omega 3 - 1-1-1cp/zi, uleiul de peste are in compozitia lui acizi grasi nesaturati cu lanturi lungi de atomi de carbon care sunt implicati in sinteza prostaglandinelor, reglatoare a numeroase procese biochimice. Deoarece reduc vascozitatea sangelui contribuie la imbunatatirea conditiilor de circulatie sanguina, crescand aportul de oxigen in tesuturi.
3. Rhodiolin - 1-0-1cp/zi, cu rol anxiolitic ( este cunoscuta starea de anxietate care se instaleaza la acesti bolnavi, in criza de astm bronsic, teama de sufocare)
4. OxyMax - 5-5-5 pic in ˝ pahar cu apa, este un supliment de oxigen biologic care contine oxigen stabilizat. Oxigenul stabilizat este un concentrat electrolitic netoxic, care nu contine hidrogen-peroxid si care pune la dispozitie organismului oxigenul sub forma moleculara.
5. Oregano Oil - 4-4-4pic adulti; 2-2-2pic copii , are efect antifungic si antimicrobian, avand un spectru larg. Efectul antiinflamator este dat acidul rozmarinic care inhiba enzima numita ciclooxigenaza 2, similar cu ibuprofenul, naproxenul si aspirina. Cele doua substante active, timolul si carvacrolul, ajuta la fluidificarea mucusului din plamani si eliminarea spasmelor bronsice.
Asocieri recomandate: 1+2+4 ; 1+3+4 - consum cel putin 3 luni
Oregano Oil se administreaza in bronsitele care apar frecvent la astmatici
|
|
